Psalmul 49

Luați aminte, voi popare toate,
Locuitorii lumii, ascultați!
Și mici și mari, din case sau palate
Și cei săraci dar și acei bogați

Vorbi-va gura mea în multe rânduri
Cuvinte înțelepte, către bine
Și inima ce-mi poartă-atâtea gânduri
Ce-n adevăr, de judecată-s pline

Urechea mi-o aplec fără trufie
La-acele pilde ce-mi sunt insuflate
Cântarea mi-o încep cu bucurie
În sunete de harpă minunate

Și pentru ce m-aș teme bunăoară
În zile când presimt nenorocire
Potrivnicii când vin și mă-nconjoară
Și mă-nvelesc cu-a lor nelegiuire?

Ei însă se încred întotdeauna
În avuții, deși sunt trecătoare
Fără de minte se fălesc întruna
Cu bogăția lor ce este mare

Dar nu pot să-și răscumpere ființa
Nici unul pe-altul. . prin vre-un procedeu
Nu pot plăti, oricât ar fi dorința,
Răscumpărarea lor la Dumnezeu

A sufletului lor răscumpărare
N-o pot găsi niciunde-n lumea toată
E-atât de scumpă pentru fiecare
Că nici nu se va face niciodată

Căci ei nu vor trăi pentru vecie
În gheara morții vor cădea ca pradă
Toți bine fi-vor așezați sub glie
Căci nu au cum mormântul să nu-l vadă

Îl vor vedea, că nu-i pot sta-mpotrivă. .
Toți înțelepții lumii pier și mor
Și prostul și nebunul deopotrivă
Lăsând la alții avuția lor

Crezând că-n a lor case fi-vor veșnici
Și că în veac vor dăinui anume
Și locuințele. . deși sunt doar vremelnici
Au dat la țări întregi chiar a lor nume

Dar cei ce-s puși cu-atâta înălțare
În locul cel de cinste din odaie
Nu dăinuie ci este fiecare
Ca dobitoacele care se taie

Iată ce soartă au. . ce nemiloasă
Cei plini de-atâta-ncredere. . fierbinte
Precum și-acei care le cad în plasă
Urmându-le smintitele cuvinte

Sunt duși ca și o turmă la tăiere
În Locuința morților cu toții
Iar moartea care vine în tăcere
Îi paște. . și-i culege boldul morții

Și în curând acei fără prihană
Le calcă în picioare-a lor ființă
Le pleacă frumusețea ca o haină
Căci printre morți de-acum au locuință

Dar mie, Dumnezeu, fără zăbavă
Truditu-mi suflet știu că-mi va scăpa
Din Locuința morților grozavă. .
Sub ocrotirea Lui mă va lua

Deci nu te teme când se-mbogățește
Vreon om. . și visterii i se-nmulțesc
Când moare tot ce are-l părăsește
Nici visterii nu îl mai urmăresc

Se se tot creadă omul că-n vecie
Va fi ferice și-o să aibă pace
Să se tot laude cu-orice bucurie
Pe care-aicea și le poate face

Căci tot în Locuința-aceea sumbră
La-ai lor părinți vor merge ei odată
Și-n Locuința morții unde-i umbră
Lumină n-o să vadă niciodată

Da, omul care-i pus în cinste mare
Pricepere de n-are. . e durere
Cu dobitoacele el are-asemănare
Care sortite sunt pentru tăiere

09/28/2025 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona