„Am părăsit căldura casei mele,
Averea tatălui cerând-o tot,
Credeam că voi atinge-nalte stele,
Dar am ajuns un biet netot.

Am risipit complet, tot ce-am avut,
În nopți de beție și plăceri deșarte,
Prietenii falși m-au și pierdut,
Când punga mea s-a golit în parte.

Flămând, zdrobit, printre porci trăind,
Mi-am amintit de casa părintească,
Unde și slugile mâncau zâmbind,
Iar eu muream în țară străinească.

Speram să fiu primit măcar ca rob,
Dar tatăl m-a văzut de departe,
A alergat spre mine, m-a îmbrățișat,
Iertarea sa, comoara cea mai aparte."

Și eu sunt fiul care-a rătăcit,
Dar Tatăl ceresc mă așteapta iar,
Cu brațele deschise, neobosit,
Să mă primească cu al Său har.