În vremurile de demult uitate
De acei care nu vor să își amintească,
A fost un Împărat venit din altă lume
Ce lumea nu vroia să Îl primească.

Mergea pe străzi propovăduind iubirea
Cu ai Săi apostoli preaiubiți
Făcând minuni, împărtășind lumina
Acelor de întuneric înrobiți.

Știa destinul care Îl așteaptă,
Nimic nu Îi era necunoscut
Făcea tot ce-I spunea Iubitul Tată,
Din veșnicie, chiar de la început.

Acolo în grădina întunecată
Se aplecase umil în rugăciune
Vorbind în șoaptă cu al Său Tată
Și cu durere începuse ai spune:

-Îndepărtează te rog de la Mine
Paharul acesta! Dar facă-să voia Ta!
Dar dacă nu se poate să-l iei de la Mine
Fără să-l beau, facă-se totuși voia Ta!

Picuri de sânge se prelingeau pe frunte,
Cădeau în țărâna murdară,
Din întuneric, Satana ieși să-L înfrunte
Rânjind către El ca o fiară.

Isus îl simțea, știa că-i aproape
Simțea mirosul cel putred și greu,
Știa că-L privea cu ochi ca de șarpe
Cunoscând dușmanul perfid și rău.

-Ajută-mă Tată să reușesc
Vreau să beau din paharul amar,
Atât de mult pe toți îi iubesc.
Nu vreau să pierd niciunul măcar.

Ucenicii dormeau pe pământ obosiți,
Peste ei se-așternuse o împietrită tăcere
Ar fi vrut să se roage dar căzură sleiți,
Căci erau plini de râvnă dar fără putere.

Dinspre poarta grădinii venea vânzătorul
Însoțit de o gloată cu săbii și bâte
Trimiși de preoți să-L prindă pe Domnul,
Să-L aducă la ei, acolo în curte.

Cu un sărut…pecetea iubirii,
Cu un sărut la vândut pe Isus
Acesta fusese semnul trădării
A Împăratului venit din ceruri de sus.

Doar un sărut și treizeci de-arginți,
Doar atât valorează Iubirea?
Atât de ieftin pe Isus să Îl vinzi
Pe Acel ce-aducea în dar mântuirea?

Caiafa aștepta-mpreună cu Soborul
Să vină Isus să-L prindă în plasă
Credea c-o să poată omorî Adevărul
Prins în lațul unei mărturii mincinoase.

L-au acuzat de multe lucruri rele
Dar n-au găsit nici urmă de păcat,
Marele preot L-a învinuit de hulă,
Cu toate că era nevinovat.

Iar când s-a luminat de ziuă, preoții,
Bătrânii înțelepți din tot poporul
S-au așezat și au ținut un sfat cu toții
Ca să omoare pe însuși Creatorul.

Au pus în grabă doi bărbați de L-au legat
L-au dus de la Caiafa pân’ la Ana și-napoi
Și-au hotărât să-L ducă-n piață la Pilat
Să îi hotărască el, osânda ce-au decis-o ei.

Și iată-L, în casa marelui Pilat
Legat, bătut, învinuit de hulă,
Măcar că în El nu s-a găsit păcat,
Măcar ceva, vreo urmă de minciună.

Pilat stătea-n picioare mângâindu-și părul
Privind uimit spre Omul plin de bunătate
-Spune-mi Te rog ce este adevărul?
De ce îți pun atâtea acuzații-n spate?

Bietul Pilat de-ar fi știut că Adevărul stă în fața lui,
De-ar fi privit c-o inimă neîmpietrită,
Ar fi știut că este Fiul Domnului
Venit ne să salveze din lumea parvenită.

Ar fi știut că El e Dumnezeu cel bun și sfânt
Venit să ia păcatul acestei lumi corupte
Și să aducă pacea și iubirea pe pământ,
S-arate calea către libertate.

Dar nu putea vedea cu ochii săi de carne
Un Dumnezeu atât de bun și minunat,
Ce ar fi putut să-i spele murdarele păcate,
Să-i curețe noroiul în care era băgat.

-Pe care voiți să vi-l slobod de la moarte?
Pe Baraba sau pe Isus ce se numește Hristos?
Întrebă mulțimea ce fremăta ca un vuiet de ape
-Pe Baraba! Chiar dacă Baraba era cel păcătos.

În mulțimea zgomotoasă ce-l striga pe Baraba,
Stătea Satan cel viclean și striga bucuros
Stând pe un zid, frecându-și barba
Că a putut să Îl condamne pe Domnul Hristos.

Soldații i-au pus pe cap o coroană de spini,
L-au îmbrăcat într-o haină stacojie,
L-au bătut cu nuiele din lemn de măslini
Și bice împletite cu pietre și cuie.

Mii de tauri din Basan sar în jurul său grămadă
Biciuiesc fără oprire peste pielea Lui cea albă
Sar bucăți de carne vie peste dalele din stradă,
Dar din gura Lui nu iese nici un sunet, vreo silabă.

Urlă leii în jurul Său, spintecă văzduhul rece
Și așa e plin de voci, de urlete asurzitoare,
Strigă și răcnesc șacalii și Îi pun în spate o cruce
Căci gândesc în sinea lor că sunt tari și au putere.

Niște câini cu trup de oameni, fără suflet, fără milă
Împărțit-au hainele și au tras la sorți cămașa,
Într-o lume atât de rea și de rece, de ostilă
Unde Dragostea-i ucisă și înfiptă cu țepușa.

-Dar Tu, Doamne, de ce pleci? Scapă-mi sufletul din cursă
Câinii răi mă înconjoară, leii rag, vor să mă-nghită,
Bivolii mă prind în coarne și mă strâng ca-ntr-o carcasă
Și mă țintuiesc în cuie, și de mâini și de picioare să mă înfigă.

O, voi cei sărmani cu duhul, dacă ați ști pe cine ați pus
Sus in dealul Căpățânii, pe crucea de la Golgota?
Răstignit, bătut în cuie, chiar pe Regele Isus,
Împăratul veșniciei, Cel ce vă va judeca.

Domnul a învins pe cruce! Unde ți-este boldul moarte?
El Șeolul a răscolit și a dus Vestea cea bună:
Moartea nu are putere peste Domnul Învierii!
Întunericul a străpuns cu a Lui sfântă lumină.

Nu e om în lumea asta nici vre-un împărat sub soare,
Cum e Împăratul slavei, Domnul nostru Isus Hristos
Ce-a murit din dragoste, să ne dea în dar salvare
Să putem pleca cu El, sus în cerul luminos.

Dacă azi auzi chemarea, nu-ți întoarce spatele
Fiindcă Domnul ți-e salvarea, El îți este adăpost,
Și te duce la limanul unde El e Soarele,
Căci e singurul din lume ce-ți rămâne credincios.

Amin!
28.09. 2025