Pe muntele durerii, pășeam cu pasul greu,
Cărarea era strâmtă, iar inima pustie;
Dar sus, în vârf, chemarea venea din Dumnezeu:
„Eu port de grijă astăzi, și-Ți dau din bucurie.”

În focul de-ncercare ardea întregul dor,
Speranța stă să piară, cuprinsă de tăcere;
Dar iată, sus pe munte, văd Mielul Salvator,
Sfințind prin jertfa-I sfântă, o veșnică putere.

Pe câmpul suferinței, când rodul s-a uscat,
Când rugăciuni și lacrimi păreau că-s risipite,
Tu ai chemat izbânda și norii s-au plecat,
Făcând din plâns cântare și inimi înnoite.

În ceasul de-ntristare, când totul e pustiu,
Când umbrele de moarte coboară-n depărtare,
Tu ești lumina vie, puternic, veșnic Fiu,
Și porți de grijă celor ce strigă la scăpare.

Iehova Ire! Cântă, al inimii suspin,
Tu vezi în întuneric și mila-Ți mă-nconjoară;
Tu pui balsam pe rană și-alini al meu destin,
Deschizi izvor de pace când setea mă doboară.

Și azi, pe culmea nopții, aștept cu dor mereu,
Cu mâinile întinse, spre bolta cea târzie;
Căci știu că-n orice clipă veghează Dumnezeu –
Iehova Ire poartă, de grijă-n veșnicie.

Dany Căpătan