Pe valurile credinței
Chemarea blândă a străpuns furtuna,
„Vino la Mine!” – glas de Împărat,
Petru pășește, calcă peste spuma,
Cu ochii țintă la Cel ce l-a chemat.
Dar vântul urlă, valul se ridică,
Și inima tresare de-un fior,
Privirea cade, credința se despică,
Și pasul tremură-n al mării zbor.
„Salvează-mă, Isuse!” strigă tare,
Și mâna-ntinsă prinde brațul sfânt,
Din groaza adâncimii dătătoare
Îl smulge Domnul, Rege pe pământ.
„Puțin credinciosule, de ce-ai căzut în teamă?”
Rostește glasul plin de har ceresc,
Și marea tace, vântul nu mai cheamă,
Iar pacea Lui devine adăpost firesc.
Poezia a fost scrisa in urma meditatiei la intamplarea lui Petru cand a vrut sa paseasca pe mare catre Domnul Isus si s-a afundat in valuri. Adeseori suntem la fel ca Petru, avem curaj, avem vointa dar ne uitam la noi si nu tinta la Domnul Isus - Mantuitorul nostru!