Pe valurile credinței

Chemarea blândă a străpuns furtuna,
„Vino la Mine!” – glas de Împărat,
Petru pășește, calcă peste spuma,
Cu ochii țintă la Cel ce l-a chemat.

Dar vântul urlă, valul se ridică,
Și inima tresare de-un fior,
Privirea cade, credința se despică,
Și pasul tremură-n al mării zbor.

„Salvează-mă, Isuse!” strigă tare,
Și mâna-ntinsă prinde brațul sfânt,
Din groaza adâncimii dătătoare
Îl smulge Domnul, Rege pe pământ.

„Puțin credinciosule, de ce-ai căzut în teamă?”
Rostește glasul plin de har ceresc,
Și marea tace, vântul nu mai cheamă,
Iar pacea Lui devine adăpost firesc.