În ziua necazului meu Te-am chemat,
Că n-aveam pe cine să chem;
Cu glasul abia auzit am strigat:
Isuse, Tu știi că mă tem!

Nu-i nimeni cu mine să-mi dea ajutor,
Seninul e-acum cenușiu,
Se-ntunecă cerul și stelele mor...
De ce e așa de pustiu?

Mă clatin, n-am șansă-n picioare a sta;
Doar Tu mă mai poți sprijini.
Rămâi lângă mine, ia-mi mâna-ntr-a Ta,
Altfel nu mă pot liniști.

În clipa în care nădejdea avea
Să-mi fie înfrântă de tot,
C-un ultim efort obosit se zbătea,
Și-am zis: "Domnul meu, nu mai pot!",

În clipa aceea de mână m-ai prins
Pe marginea gurii de hău,
Și-n brațe atât de duios m-ai cuprins
Aproape de sufletul Tău.

O pace mai dulce nu pot să găsesc,
Al inimii mele Stăpân,
Ca-n brațele Tale, de-aceea doresc
În ele pe veci să rămân.