Îl am pe Domnul necurmat ‘nainte,
Lumina Lui îmi poartă pașii mei.
Când valuri vin și umbra se întinde,
El stă la dreapta mea, scut peste văi.

Eu nu mă clatin, brațul Său mă ține,
În noaptea grea e foc ce arde viu.
Cuvântul Lui îmi e izvor de pâine,
Și harul Lui – limanul cel târziu.

Pe căi pustii, când dorul mă doboară,
El e izvor ce curge ne-ncetat.
Când sufletul spre ceruri se-nfioară,
Îl simt aproape, dulce și curat.

Când focul greu aprinde-n zări furtuna
Și bezna cade peste-ntreg pământ,
Eu strig spre Cel ce stinge-ntotdeauna
Și-n pacea Lui îmi aflu legământ.

Și-n clipa când voi trece-n nemurire,
Cu ochii țintă înspre slava Lui,
Îl voi vedea, izvor de fericire,
Domnind pe veci, la dreapta Tatălui.

Dany Căpătan