Aveam atuncea șase copilași
Plini de viață și gingași
Când Domnul mi-a vorbit așa:
„Veghează că-i aproape încercarea ta.
Norii sus pe cer curând se-adună
Și va-ncepe o mare furtună
Care are greu să te lovească
În trup și-în slujba pământească”.
Domnul îmi cerea credință
Și să mă rog cu stăruință,
Să veghez la timpul potrivit
Și din acel necaz voi fi izbăvit.
Și a început cu durerile de cap,
Zi și noapte nu știam ce să fac.
Apoi la coloană și la piept,
Încât nu mai puteam sta drept.
Medicii mi-au găsit hipertensiune,
Anxietate și spondiloza-n acțiune.
Ei mi-au dat mult tratament,
Dar fără niciun randament.
Am început să mă rog cu stăruință
După a Domnului făgăduință.
Mă rugam ziua, ne rugam cu toții,
Mă rugam și pe la miezul nopții.
Domnul mi-a vorbit din nou așa:
„Într-un miez de noapte, te voi vindeca”.
Tu veghează ne-ncetat în rugăciune,
Crede și-ai să vezi că fac o minune.
Au mai trecut câteva săptămâni,
M-au vizitat mulți frați și vecini
Și-atunci pe la un miez de noapte,
Am visat camerele puternic luminate.
Și un medic în haine albe ca de nea
A venit spre mine și mi-a zis așa:
- Ți-a fost ascultată rugăciunea,
Și eu am venit să-ți iau tensiunea.
S-a uitat să vadă dacă este mărită:
- Ai o sută șaizeci cu o sută!
Tensiunea-i problema vitală a vieții,
O ai prea mare pentru miezul nopții.
- Te rog ajută-mă să fiu sănătos!
Să pot și eu lucra, să pot fi voios.
A luat o pânză în mâinile goale
Și a trecut-o printre palmele Sale.
Pânza a rămas în urmă unsă
Și mi-a pus-o pe piept întinsă.
- Și-acum să vedem tensiunea:
Boala s-a dus, asta-i minunea!
E o sută douăzeci cu șaptezeci.
Tensiunea-i perfectă, poți să pleci.
Eu m-am trezit atunci îndată,
Camera mai era încă luminată.
Întunericul a revenit treptat,
Eu nespus de mult m-am bucurat.
Puteam să mă mișc după vrere,
Nu mai aveam nicio durere.
Medicul meu a confirmat minunea
Când mi-a luat la spital tensiunea,
Exact o sută douăzeci cu șaptezeci.
- Ce-ai făcut ca să te vindeci?
- M-am rugat smerit lui Dumnezeu
Și m-a izbăvit din necazul meu.
Nu mai am în corp nicio suferință!
Lui vreau să-i slujesc cu recunoștință.
Amin.
(Luni, 6 iunie 2022)
S. V. Din Dragoste pentru Adevăr