Doamne,
este de parcă m-ai adus pe lume să văd norii,
zvilţele acelea aurii de-odată cu zorii...
Sau pânza alb-umbrie pregătită pentru-nserare,
sau vălătucul,
din care-mi torcea bunica de crescut mare,
sau neguratul de vitejie
strigăt peste împărăție...
I-am văzut pe toți, de toate chipurile și culorile
și frumusețile lor mi-au vânzolit mirările...
Doar pe cel pe care Te-ai înălţat la cer nu l-am văzut,
dar parcă și el mi-este cunoscut;
Căci l-au văzut bărbaţii galileeni
și ei tot ca mine, niște săteni.

Și Doamne,
mai este un nor pe care mi l-ai promis,
frumos ca tot cerul deschis...
Norul de slavă
pe care vei coborî cu a veșniciilor dumbravă;
Arată-mi-l și pe acela, Doamne,
ca să fie minunea deplină,
și pe urmă...
Numai lumină și nori de lumină.