Griu, paine, mama, pămînt
Alexandrina Tulics- album Destine

Soarele-si trimite cite o raza
sa se odihneasca pe umarul meu drept
cind imi zareste cite o lacrima
ce nu a vrut sa se odihneasca
pe corolele mirositoare.
se cuibareste in asa fel incit sa-mi vada fata,
nu c-ar vrea sa piarda vreo grimasa sau un gind,
cind zimbesc mi se urca pe ureche,
parca ar fi un cercel lucrat frumos,
dornic sa-mi caute gindurile
ce-ar putea sa ma faca bucuroasa.
pentru o clipita am privit soarele in fata
dar imaginea a inceput sa se risipeasca
in fete mai mici formind imagini umane...
pina cind, am zarit fata mamei...
era bucuroasa sa ne aiba pe toti copiii-i linga ea,
asezati la masa rotunda,
acoperita cu fata de masa
cu patratele albe, albastru si roșu,
unde ne mai sopteam scurte secrete,
la telefonul fara fir... .
Mama tinea in brate o paine mare,
cu crusta groasa rumena,
multumea inainte sa o taie.
tinind-o in brate, ca pe soarele transformat in paine,
ce se lasa taiat in felii
pentru fiecare dintre cei cinci copii ai ei.
mainile ni se intindeau dupa felia groasa ce mirosea a griu,
ca cel de la pamintul bunicului.
pina cind terminam marea felie de paine unsa,
dadeam o raita prin bogatia griului
care ne imbratisa ca pe niste ingeri veniti sa-l vada...