Unde îmi ești, iubire-n noapte,
Când focul rugii mi s-a stins?
Și când Satan, cu grele șoapte,
În lațul lui gândul mi-a prins?

Cohorte lungi, din depărtare,
Pe tot pământul se zăresc,
Iar sufletul îmi bea amare
Cupe de must ce amăgesc.

Și nu te mai găsesc, iubire,
Singurătatea m-a cuprins...
O, Doamne, fără de lumină,
Mi-e ruga-n gând, iar mucul stins.

Te rog, revino cu scăpare
În ceasul acesta plin de dor —
Îmi este frig și totul doare,
O, vino iar și-alungă nor!

De vei veni cu înviorare
Din poala blândului păstor,
Chiar de e frig, chiar de e soare,
Sunt pregătit — chiar pot să mor!

Tu îmi aduci desăvârșire,
Căci dragostea curăță tot,
Și-atunci pământul, cu uimire,
Va înțelege că mai pot.

Sunt omul încercat în moarte,
Eu umbra i-am văzut-o-n chin,
Și mi-a fost greu... și mi-a fost noapte,
Dar Domnul meu mi-a dat alin.