O secundă înapoi,
trei pași — dar numărasem doi —
Și am rămas în urmă mai demult.
De mine însămi m-am pierdut.

Dar nu mă las așa ușor.
Mă duc și caut peste tot:
prin văi, prin întuneric, prin senin.
Mă regăsesc cu capul plin
și cu durerea mea din piept...
nehotărâtă, nepierdută.
Și cu năravuri... și cu dor...
iubirea iarăși mi-o măsor.
Mai vreau
Mai simt
Încă exist
din tot ce-a fost, din tot ce sunt sau ce voi fi,
un bob micuț din veșnicii...

Îl recunosc, îl simt — și iar alerg.
Pe mine însămi mă culeg
din flori, din râsete sau din urzici.

Ce mare e...
iar noi, ce mici.