Se frâng în vii, strugurii dogoriți
În scâncet vânăt, toamna-și plimbă pruncii
Pe frunțile ce ieri au obosit
De gustul ierbii, de căldura luncii

Se scutur florile care se nasc
În geamăt plumburiu, cu trenă lungă
Cad mâinile ce azi s-au ostenit
În freamăt trist sau în pierdută luptă...

Se duc pe rând cocorii care au fost
Cu aripi galbene, de spic în soare
Și încet în tremur lin se nasc pe cer
Flori dornice, de toamnă, dătătoare...

Se coc în cer, vii roade, și se scriu
În cărți de foc, cu mâini nemuritoare;
Biserica, spre paradis e-n zbor
În straiele de dor și sărbătoare...
Și ochii plânși, acei
nemângâiați;
Și inimile frânte, neiubite
Vor fi în dragoste îmbrățișați
Și-n bucurii, nemărginit de
multe!

POSTUME