În grabă timpul prea se duce. .
Și nu vreau să-ți uit vocea dulce,
Când c-un sărut și-mbrățișare
Mă-ntâmpinai... și la plecare.
Încerc să te păstrez în minte. .
De sfaturi să-mi aduc aminte;
Încerc să regăsesc în mine
Frumoase lucruri de la tine.
E dură viața, grea și rece.
Tot ce-i frumos prea iute trece.
Rămâne-n urmă-o mângâiere:
Desăvârșita revedere.
Ce pot să fac? Merg înainte,
Fără răspuns, fără cuvinte.
Așa cum scrie-n sfânta Carte,
Noi toți suntem datori cu-o moarte.
Sufletul tău se odihnește,
Al meu suspină și tânjește. .
Aștept pân' Dumnezeu mă cheamă.
Mi-e dor de tine, scumpă mamă. .
Amin.
07 iulie 2025
https://pauladita.wordpress.com/