La porțile Raiului adăstăm
Și suntem prea timizi să-naintăm... .

La fiecare Cină ne cercetăm,
Și ne găsim prea răi, desi-o mâncăm!

Cei mai mulți dintre ucenici,
Ne credem nevrednici, prea mici,

Ca să batem, măcar, la Ușa cea sfântă,
Cu rugăciuni prin Duh, de Cale strâmtă:

Deși nu vor s-o recunoască,
Mulți n-au trecut de "Ruga domnească."

Ca să trecem prin uși aurite,
Ne trebuie curaj, nu merite!

Curajul de-a iubi, cu umilință,
Chiar și când dragostea e suferință.

Dorim temeritatea de-a ierta,
Memorie de prunci, răni a uita,

Și îndrăzneala de-a merge departe,
Prin depresii, călcând peste moarte.

Căci Poarta spre Rai e acum și aici,
Dar n-o văd, n-o cred prea mulți ucenici.

Știm toți că Isus e Ușa-Mpărăției,
Dar n-am plăti prețul uceniciei:

Să întorci și obrazul celălalt,
Cum ne-a-nvățat Cristos- ce munte-nalt!

Să te rogi pentru dușmani, chiar fierbinte,
Când noi n-acceptăm nedorit președinte,

Să binecuvânți pe cei ce te hulesc
Și să faci bine celor ce te urăsc,

Să renunți la confort, titluri, avuție,
Având un trai de chin, mucenicie,

Dar de-azi simțind aura bucuriei:
Să fii-n Isus, Ce-I Poarta Veșniciei!