La porțile Raiului adăstăm
Și suntem prea timizi să-naintăm... .

La fiecare Cină ne cercetăm,
Și ne găsim prea răi, dar tot o luăm!

Cei mai mulți dintre ucenici,
Ne credem nevrednici, prea mici,

Ca să batem, măcar, la Ușa cea sfântă,
Cu rugăciuni prin Duh, de Cale strâmtă:

Deși nu vor s-o recunoască,
Mulți n-au trecut de "Ruga domnească."

Ca să trecem prin uși aurite,
Ne trebuie curaj, căi smerite!

Curajul de-a iubi, cu umilință,
Chiar și când dragostea e suferință.

Dorim temeritatea de-a ierta,
Memorie de prunci, răni a uita,

Și îndrăzneala de-a merge departe,
Prin depresii, călcând peste moarte.

Căci Poarta spre Rai e acum și aici,
Dar n-o văd, n-o cred prea mulți ucenici.

Știm toți că Isus e Ușa Împărăției,
Dar n-am plăti prețul uceniciei:

Să întorci și obrazul celălalt,
Cum ne-a-nvățat Cristos- ce munte-nalt!

Să te rogi pentru dușmani, chiar fierbinte,
Când noi n-acceptăm neales președinte,

Să-i binecuvânți pe cei ce te bârfesc
Și să faci bine oamenilor ce urăsc,

Să renunți la confort, titluri, avuție,
Având un trai de chin, mucenicie,

Dar de-azi simțind aura bucuriei:
Să fii-n Isus, Ce-I Poarta Veșniciei!