Te-aștept cu drag să vii
N-am să mă las târât iar în noroi,
N-am să mă întorc de unde am plecat,
N-am să mai cad în groapa de gunoi
De unde Tu Isuse m-ai salvat.
N-am să privesc în urmă spre Egipt
Și n-am să cer nici castraveți sau ceapă,
Nu o să cer nici pepeni sau pui fripți
Și nici măcar vreo frunză de salată.
Acum când cerul l-ai descris în fața mea
Și mi-ai vorbit de străzile de aur,
Cum Doamne oare aș putea
Să mă închin în fața unui taur?
Cum aș putea ca să renunț la cer,
La locul care mi L-ai pregătit?
Să îmi doresc ceva ce-i efemer
Unde-am trăit atât de chinuit?
Cum aș putea ca să renunț la Tine
Când Tu ai coborât din cerul înstelat?
Și ai venit în lumea de suspine
Să îmi aduci salvarea de păcat?
Cum aș putea să nu pășesc Iordanul
Cu ai mei frații alături de Isus?
Să nu-mi doresc să locuiesc în Canaanul?
În țara cea din zările de sus?
Cum să Te las când ai sădit în mine
Lumina Ta ce zilnic mă-ncălzește?
Cum să trăiesc în lumea de ruine
Când fața mea doar înspre cer privește?
Cum o să pot trăi o-ntreagă veșnicie
Fără Cuvântul Tău atât de minunat
Fără de Duhul ce emană bucurie,
Fără puterea pe care Tu mi-ai dat’?
O vino Doamne, căci noaptea-i pe sfârșite
Te-aștept cu drag să vii iubitul meu Păstor,
Să merg cu Tine în zări nemărginite,
Să nu mai fiu în lumea asta călător.
Amin!
24.06. 2025