CONSTATARE

Clocotește lumea toată,
Arde din adânc catranul;
Zăpușală, multă gloată,
Clima este prea uscată...
Implacabil, trece anul.

Vine dreapta judecata,
Vine termenul scadent,
Vine, pentru gloată, plata,
Doar pentru puțini, răsplata,
Totul este inerent!

Caznă mare-i pe pământ,
Răscolit este, sărmanul,
Bate, de războaie, vânt,
Omul ia un fals avânt
Și se duce cu toptanul.

A cam leșinat credința,
Tot intrând în eri moderne,
Zice-se că-i cool ființa,
Tot se laudă știința
Și se-acceptă baliverne.

Se uită de Dumnezeu
Și de Fiul Său cel bun,
Se-amintește doar la greu,
În rest, placă e, mereu,
De Paște și de Crăciun.

Plânge cerul cu puhoaie,
Mușcă soarele cu dinți,
Inima vrea să ne-o-înmoaie,
Vechea fire să ne-o-îndoaie,
Să-ajungem copii cu minți.

Dumnezeu e un bun Tată,
Ne mai rabdă, ne mai ține,
Ne iubește și ne-arată,
Încă-odată și-încă-odată,
Ce e rău și ce e bine.

Dar tu, omule, ce faci?
N-auzi? Vine judecata!
Cui ai vrea atunci să-i placi?
Îngerilor, sau la draci?
Celuilalt, sau doar lui Tata?