Mai iartă România, Doamne...
Țărișoara ce mi-ai dat...
Tu, ne-ai chemat la rugăciune,
Dar noi, întruna am alergat!

Am alergat pe ‘câmpul muncii’
Și puterea ce ne-ai dat,
Am investit-o-n ale lumii,
Iar închinarea, am neglijat!

Mai iartă Doamne vina noastră,
Vina noastră-a tuturor...
Mă opresc din alergare,
Căci de Tine îmi e dor!

Vindecat-ai mulți leproși,
Dar puțini s-au întors,
La Tine, ca să-Ți mulțumească,
Pentru grija ce le-o porți! ...

Dar noi oare, Doamne Sfinte,
De câte ori Ți-am mulțumit,
Și la-altarul rugăciunii,
Cu ce gânduri am venit?

Acuma Doamne, e problemă:
Cel rău a găsit spărturi...
Și intră pe uși larg deschise,
Nu numai prin crăpături!

Mândria, ura, dezbinarea,
Mult teren au căștigat...
Omul nu-și vede menirea,
Credința s-a diluat! ...

Dragostea cedează lesne,
Alergăm toți după bani...
Și nu observăm ce pregătește
Pe-ascuns, cel rău-viclean!

Și natura strigă întruna:
Treziți-vă! ... Tornade, ploi,
Cutremure și inundații...
Implicare în război! ...

Dar omenirea doarme-adânc!
Nu e doar o ațipire! ...
Și Scriptura neglijând,
Se îndreaptă spre pieire!

Căci, de ești în adormire,
Cel viclean pătrunde-ușor...
Pătrunde în a ta gândire,
Ca pe-o ușă făr’ zăvor!

Trezește-te, trezește-te!
Întoarce-te la Cuvânt...
Căci Dumnezeu pedepsește
Tot răul de pe pământ!

Da, așa-i: 'Sunt scrise toate! '
Și ce-i bun... dar și ce-i rău!
Dar tu s-alegi mereu binele –
Așa te-ndeamnă Dumnezeu!

Dacă ești în amorțire,
Te vei lăsa dus de val...
Și chiar de ai făcut mult bine,
Totul va fi în zadar!

Ridică-te dar, Românie!
Întoarce-te la al tău Domn!
Să se-nchine Tatălui Sfânt,
Orice ființă, orice om!

Să călcăm pe-a noastră fire
Și să-L rugăm pe Dumnezeu,
Să ne inunde cu iubire,
Cu Duhul Său cel Sfânt, mereu!

Să nu mai fie viclenie,
Nici ură, nici vești de război,
Să vină Isus din mărire,
Și să rămână între noi! ...

Să se facă a Sa voie,
Aici și pe Pământul nou,
Să fie Împărat doar Unul:
Preînaltul Dumnezeu!