Am fost copil până în clipa-n care,
Ales-a Domnul să te ia Acasă,
În loc să-ți dau măicuța mea o floare,
Doar amintirea să te văd, mă lasă!

De ziua ta, doar greierii mai cântă,
Nici liliacul nu-și mai dă parfumul,
Tăcerea nopții pare mai profundă
Și înțeleg că scurt în viață-i drumul!

Din scânteiri celeste și izvoare,
În tainic mod a luat ființă omul
Și modelat de-o mână creatoare,
A dat lăstari și fructe ca și pomul!

S-a bucurat de flori în primăvară,
De soare și de ploi întârziate,
Iar rodul lui, atunci, odinioară,
Creștea frumos, prin har și bunătate!

Așa crescut-am noi, iubită mamă,
Cu temeri și respect, cu omenie,
Pe un perete, chipu-ți văd în ramă
Și-aș vrea măcar o clipă să fii vie!

Să mă aplec ușor, să-ți sărut mâna
Și să-ți ridic năframa de pe frunte,
Să-mi cer iertare că nu-ntotdeauna,
Firea din mine vrut-a să te-asculte!

Când ți-au slăbit puterile de boală,
Știai că vei pleca spre zări albastre,
Acuma, fără tine casa-i goală
Și florile uscatu-s-au în glastre!

Am fost copil până în clipa-n care,
Domnu-a ales să-ți curme suferința,
Și-am înțeles că pentru fiecare,
Va fi o zi când se va da sentința!

Nu mai sunt puiul mamei niciodată!
La rândul meu simt anii cum apasă,
N-am să te uit măicuța mea vreodată,
Ne-om revedea curând, cu toți Acasă!

E prea târziu acum de vreo urare!
Din galaxii, din stele-mi aleg una,
Necunoscută, nu din Carul mare,
Ca să te port în suflet totdeauna!

De ziua ta ce nu e-n calendare,
Te voi chema în visurile mele,
Așa-oi putea să-ți dau o sărutare
Și un buchet de crini și de lalele!

De când nu ești, îmi simt îmbătrânirea
Și cer de sus mai multă-nțelepciune,
Să nu îmi pierd credința! Doar Iubirea,
Poate să facă-n oameni o minune!

08/06/2025, Barcelona- Lucica Boltasu