ÎN ZIUA DE CINCIZECIME
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Divine binecuvântări  |  Tematica: Cincizecime
Resursa adaugata de Florentina.S in 07/06/2025
În ziua de Cincizecime


Împreună, toți erau în ziua de Cincizecime
Neamuri multe adunate și din alte țări veniți
Ascultau cu toți atenți, se simțeau cu toții bine
Erau mulțumiți de toate și păreau chiar fericiți.

Și apostolii erau în mulțimea adunată
Ucenici ai Lui Isus, ce vorbeau cu patos sfânt
Un susur s-a auzit, din cer a venit de îndată
Flăcări de foc s-au văzut, ce veneau înspre pământ.

Peste ucenici s-au pus, și-au început să vorbească
Iar mulțimea îi privea și erau cu toți uimiți
Limbi străine au început cu a lor gură să vorbească
Iar cei care înțelegeau, erau cu toți mulțumiți.

Dar alții batjocoreau, spunând că poate au băut
Petru de jos s-a sculat și să-i apere a îndrăznit
Le-a spus că este devreme, ziua abia a început
Că toți cei care vorbesc, prin Duhul Sfânt au primit.

Limbile de foc din cer veneau cu putere mare
Duhul sfânt, i-a înconjurat, peste ucenici s-a pus
Și cu toții au vorbit despre Isus cu durere,
Au vorbit de suferința ce-a îndurat-o Cel de sus.

Cine vrea, să Îl urmeze pe măritul Dumnezeu
Parte va avea de viață și de izbăvirea Sa
Domnul sfânt va fi prezen, t îl va ajuta la greu
Căci a Sa Împărăție, tuturor, vrea să o dea.

Ucenicii plini de Duh au vorbit pe înțeles
Fiecare să aleagă, calea care op dorește
Fiecare om e liber, să adune ce-a cules
În lucrarea Lui cea mare, credința își dovedește.

Amin

Câmpia Turzii, 7 mai 2025





Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 509
Opțiuni