A câta oară cad, și mă ridic?
Și iarăși cad... și mă ridic din nou...
Pe-un drum bătătorit de neputință
Încerc de faliment să mă dezic.
Dar dacă-n obositul lui ecou
Se-ascunde-un sâmbure de biruință?

Ce-nseamnă, mă întreb, să biruiesc?
Nu-i doar o jumătate de concept
Să pun accent pe partea triumfală?
Dacă întregul tind să-l construiesc,
Cealaltă jumătate n-o accept?
E, poate, mai puțin esențială?

Înfrângerea nu-i oare un succes?
A învăța să pierd nu-i un câștig,
Când se transformă în perseverență?
Trecând prin rigurosul ei proces,
Nu-i un contract în care mă oblig
Să nu renunț? Nu-i asta rezistență?

Iar dacă scopul lui e temporar,
Isuse, dacă falimentul nu-i
O piedică în calea biruinței,
Și figurează în al meu orar
Pentru că Tu ai hotărât să-l pui,
Să-mi stimuleze creșterea credinței,

Cu nici un chip nu vreau să mă opresc,
Ci mai stăruitor să-naintez.
Când împotrivă-mi stă vreo circumstanță,
Ajută-mă să nu mă necăjesc,
Căci Tu nu-mi ceri decât să Te urmez,
Credincioșie vrei, nu performanță.