- Daniel 4:4 Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea şi fericit în palatul meu.
- Daniel 4:5 Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.
- Daniel 4:6 Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul.
- Daniel 4:7 Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, haldeenii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tâlcui.
- Daniel 4:8 La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar după numele dumnezeului meu şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul şi am zis:
- Daniel 4:9 ‘Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi şi că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuieşte-mi vedeniile pe care le-am avut în vis.