PRIETENEI MELE
Ne știm de o viață, din copilărie,
Și-s fericită c-am această bucurie,
Să am o prietenă de când eram copil,
Chiar dacă am îmbătrânit, timpu-a trecut tip-til.
Chiar dacă viața noastră nu e aventură,
Prin zâmbete și lacrimi, și fără pic de ură,
Noi am trecut prin timp, ne-am oferit iertare,
Ne-am mângâiat mereu, ce dacă viața doare? ! ...
Suntem mai în etate, dar nu suntem bătrâne,
Ne întâlnim la dulce, povești avem a spune,
Râdem, greșim, iubim și ne iertăm cu desert,
Nu mi-ai greșit deloc, chiar n-am nimic să iert.
Eu ți-am greșit, posibil, de aceea cer iertare,
Ești prietena mea bună, ca o soră mai mare,
O dulce prietenie prin timp am petrecut,
O viață de om este, o viață a trecut.
Emilia Dinescu