În arșița dogoritoare
Și praful uliței cel greu,
Stătea să ceară de mâncare
Și milă orbul Bartimeu...

Și numai foșnete și glasuri
Se tot plimbau necontenit...
Treceau mereu amare ceasuri
Din noaptea fără de sfârșit...

Ce omul nu-i gustă adâncul,
Căci omul nu l-a cunoscut...
Dar într-o zi veni Cuvântul,
Și-atunci Lumină s-a făcut!

Din suflet ce-i simți mireasma,
Striga, tânjind la Adevăr...
Și-a despicat catapeteasma
Și-a dat deoparte orice văl!


Eu, fraților, sunt cerșetorul
Ce milă lumii i-am cerut. .
Dar lumea nu-mi știuse dorul
Și-amarul nu mi-a cunoscut...

Flămând eram... și să mă satur
Eu niciodată n-am ajuns,
În forfota atâtor glasuri
Ce Adevărul mi-au ascuns...

Și-n existența mea de noapte,
Ce îmi părea fără sfârșit,
Veni Isus așa de-aproape...
Și noaptea El mi-a risipit!


Rabuni, asta e Lumina... ?
Ce rana îmi deschide-așa,
Să-mi văd și praful și rușinea -
Nenorocita starea mea... ?

Să văd în față Realitatea
De care nici n-aveam habar... ?
Să văd Iubirea și Dreptatea
Din Adevărul cel cu Har... ?

Isuse scump, Tu ești! Pe Tine
Te văd, al lumii Soare sfânt!
Și după nimenea altcine'
N-aș vrea să merg pe-acest pământ!


Și atuncea... orbul de la poartă,
Văzând Lumina de nespus,
Lăsă în praf rușinea toată
Și-a mers pe drum după Isus!

29 Mai 2025