Rugăciunea mea
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie volumul 3  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Emilia_1975. in 24/05/2025
RUGĂCIUNEA MEA
Încercare grea mi-ai dat,
Am cârtit și am oftat,
Dar Tu nu m-ai părăsit,
Strigătul mi-ai auzit
Și deși n-am meritat,
Tu, iarăși, m-ai ridicat.
Mila, bunătatea Ta,
Au ajuns în casa mea,
Mi-ai fost mâini în ceasul greu,
Așa cum mi-ai fost mereu,
Tu, mereu, m-ai susținut,
Chiar și atunci când am căzut,
Tu ai fost puterea mea,
Cum să spun că viața-i grea,
Fiecare avem de dus
Mai puțin decât Isus,
Căci în Biblie e scris,
E făgăduit, promis,
Că în ceasu-ntunecat,
Crucea El a ridicat,
Și în ceasul prăbușirii,
A venit timpul iubirii.
Vreau acum să-ți mulțumesc,
Cât aș vrea să nu cârtesc,
Să stau ancorat în Tine,
Că Tu ești mereu cu mine.
Te rog să îmi dai răbdare
În această încercare,
Chiar dacă nu e ușor,
Te am ca Mântuitor,
Chiar dacă îmi este greu,
Eu te am ca Dumnezeu,
Tu ești tot, eu sunt nimic,
Și mai multe nu mai zic,
Decât îți cer să mă ierți, ,
Accept și vreau să mă cerți,
Orice s-ar întâmpla,
Vreau să stau la dreapta Ta,
Ajută-mă ca să spun,
În toate Domnul e bun,
Dă-mi răbdare și putere,
Ca să fac doar a Ta vrere,
Curând vine dimineața,
Voi striga frumoasă-i viața.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 129
Opțiuni