Cine este Acela?...
Autor: Elena Movileanu  |  Album: Eu sunt doar mâna care scrie  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Estera.iubire in 09/05/2025
Cine este Acela? ...

Cine îi spune oare inimii să bată
Și în orice dimineață iarăși mă trezește?
E Dumnezeu, cu glasul Său de Tată,
Ce inimii să bată din nou îi poruncește!

Și cine poruncește picioarelor să meargă
Și mâinilor trudite să mângâie un copil?
E Dumnezeu, ce știe lacrima să șteargă
Și să panseze rana din sufletul fragil!

Cine este Acela ce-mi vine în ajutor,
Când nu mai am cui spune amarul și durerea?
E Dumnezeul veșnic, Mărețul Salvator,
Ce vine și îmi dă prin Duhul Sfânt puterea!

Cine este Acela care poruncește
Ochilor să vadă și gurii să vorbească?
E Dumnezeul slavei! E Cel care domnește
Și vrea să fiu cu El în Patria cerească!

Cine este Acela ce face să apună
Aștrii de pe cer și ploile să vină?
E Dumnezeul meu! Ce-n palma Sa adună
Lacrimile mele. Și-apoi duios m-alină.

Cine este Acela ce morții îi învie
Și vindecă bolnavii de orice suferință?
E Dumnezeul care, cu mare bucurie,
Îmi vine în ajutor, doar dacă am credință!

Cine este Acela, ce-n dragostea de Tată
Mă mustră și mă ceartă fiindcă mă iubește?
E Domnul, ce mă vrea c-o inimă curată,
Fiindcă-i Tatăl meu și mult mă prețuiește!

(9 mai 2025)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 43
Opțiuni