Isus, de când Te ştiu cu mine
eu nu Te ştiu decât veghind,
prin orice nopţi de teamă pline,
din orice drum pândit venind.

Când multe nopţi, în mari primejdii
m-ai rânduit să stau străjer,
Tu dulce-nsoţitor nădejdii
vegheai să nu rămân stingher.

Prin câte nopţi de drum departe
când paşii mei n-aveau nici grai,
Tu mă-nsoţeai din orice parte
şi-atent alături îmi păşeai.

Când obositele-mi pleoape
cădeau de somnul trist şi greu,
Tu, treaz, îmi rămâneai aproape
şi eu Te-aflam veghind mereu.

Când, neavând putere-n mine
cădeam în lene adormind,
- când mă trezeam privind spre Tine,
Te regăseam tot treaz veghind.

O, Dulce Paznic al Iubirii
nespus de bun şi veghetor...
- În toată viaţa nemuririi
ce mult, ce mult ţi-s eu dator!