Ca niște tunete ce pier
mai depărtat cu cât ies zorii,
ca niște ploi ce contenesc
cu cât li se destramă norii,
ca niște ape care scad
cu cât li-e țărmul mai aproape,
ca niște umbre care trec
cu cât ies razele pe ape,
ca niște amintiri pierind
în a uitării-adâncă mare,
- așa-s durerile sfârșind
în a izbânzii sărbătoare.

Cum nu mai vrem venind furtuni
și nu mai vrem ploi neoprite,
nici valurile-amenințând
cu zbuciumări nepotolite,
cum nu mai vrem al groazei iad,
nici amintiri îndurerate,
nici pași de-amenințare plini,
nici ochii pândei vinovate,
- așa nu vrem în veci întors
nimic ce poate să-nspăimânte
- ci de-astăzi până-n veci de veci,
din larg în larg, iubirea cânte...