Acum îți suflă vântul a florilor petale,
căci anii tăi cei tineri s-au dus pe-a vremii cale...
Și-i timpul să stai singur să cugeți drept și bine,
ce mare hotărâre se cere-acum la tine...

Îți uscă vântul verii livezile prea goale
căci jumătate viața s-a dus pe-a vremii cale;
nici astăzi nu stai singur să cugeți bine oare
ce mare hotărâre îți cere-o-nștiințare?

Și iată, vântul toamnei îți desfrunzește toată
grădina vieții tale, - iar rodul nu se-arată...
Nici azi nu-i vremea oare să cugeți singur bine
ce viitor te-așteaptă cu iarna care vine?

Curând și vântul iernii va spulbera și duce
și frunzele coroanei care-ți va sta pe cruce;
atunci va fi trecută această dulce vreme
de har - și niciodată Hristos n-o să mai cheme!

... O, nu lăsa să treacă și ceasu-acesta-n care
mai stăruie de tine o ultimă chemare...
Aruncă-te-nspre Domnul cu lacrimi și suspine
și inima predă-I-o cât încă-I lângă tine!