Eu Te păstrez Isuse, pe veci în locul drag
din chivotul ființei, prin Taina-mpărtășirii,
și cea mai dulce clipă mi-e-atunci când mă retrag
cu Tine-n rugăciunea și-n liniștea Iubirii.

Tot ce mi-ai dat prin viață am strâns și-am tot păstrat,
anaforă sfințită din masa-mbelșugată,
ea-i hrana mea de astăzi pe unde-am înnoptat
în loc pustiu pe drumul spre Casa-ndepărtată.

Când inima sfârșită abia mai poate-n drum
din Tainica Ființă cu foame ospătată,
și prinde iar putere prin arșiță și scrum
să creadă și să lupte, mai caldă și mai trează.

Păstrează-mă Isuse Te rog, la Sânu-Ți Drag
și Te păstrează-n mine prin Taina-mpărtășirii,
căci veșnicia-i clipă atunci când mă retrag
cu Tine-n rugăciunea și-n liniștea Iubirii...

Și cât rămâi Tu-n mine și-n Tine eu rămân,
umblarea vieții mele e roadă și lumină,
ființa mea sfințită de dulcele Tău Sân
se va cuprinde-n Tine eternă și divină.