Ce minunată este Ținta
spre care năzuim urcând,
dar Crucea spre Golgota noastră
ades ne-o ducem prea căzând...
Prea plîngem când amar ni-e drumul
și prea cântăm când biruim,
iar printre zâmbete și lacrimi
nu știm cum e-nțelept să fim.

Prea ne-ntristăm când greu ni-e duhul
și prea zâmbim când ni-e ușor...
Tăcem când suntem împreună,
iar singuri când suntem - ni-e dor...
Nu-L prețuim când e - Cuvântul,
nici frații - când cu ei suntem
și-apoi, cum regretăm pierzându-l
și cum tînjim când nu-i avem.

O, Ținta noastră minunată,
ajută-ne cât mai suim
cu crucea spre Golgota noastră
mai drepți și siguri să pășim...
Nimic să nu ne prea-nspăimânte,
nici să ne lege pe pământ,
străini și călători prin toate
să tindem doar spre Țărmul Sfânt!