Când am fost părasit de toţi,
am lăcrimat,apoi am zâmbit.
Clipele acelea au trecut,destrămandu-se ca o haină veche
ce lasă în urma lor doar amintirea,
amintirea vârsta,amintirea gând,amintirea dor.

Cand singur mi-am dus crucea
umerii mei au curs inlauntru,
tragând dupa ei totată disperarea lumii.
Doamne,cum simţeam bucuriile iubirii ca pe o povară
şi petalele florilor de mai ca pe fulgi reci de ianuarie.!

Priveşte, un nou început a venit atunci
când mi-ai oblojit umerii cu balsamul sfânt al cuvintelor Tale.
Hristoase,mi-ai cerut să-Ţi deschid portile
şi mi-ai trecut linistit pragul ca adierea înserarii peste arşita zilei.

De atunci,ascult neîncetat vorbele Tale
ca pe un poem ce-mi trece prin suflet
niciodată încheiat.