Mi-a devenit povară tot ce-am avut frumos,
povară viața însăși cu care le-am dus toate,
povară chiar iubirea, ‘cel aur luminos,
și inima de-acuma, să-l poarte, nu mai poate.

Povară-i acest nume atât de cunoscut,
prea îndrăgit de unii, ori prea ajuns ocară,
povară trupu-acesta, cândva așa plăcut
și cântecul meu dulce mi-a devenit povară.

Mi-s grele toate-toate, abia de le mai port
ci numai conștiința mi-e singură ușoară,
tot trupul viu odată, acum îmi pare mort
și fiecare parte a lui mă înfioară.

O, ia-mi-le pe toate, Preabunule Isus,
că toate-mi sunt povară și toate mă apasă,
și singur, fără ele, mă ia la Tine, Sus,
că iată, și iubirea mi-a mers ‘nainte-Acasă! …