Nimeni n-a putut vreodată
Autor: Gavril Florea  |  Album: Gânduri de la Dumnezeu vol 1  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Gavril1992 in 26/05/2024
1 / 1
Nimeni n-a putut vreodată
În viața mea toată
Să mă scoată din cuptor,
Să-mi trimită ajutor.

De mic doar Tu, Isus,
Mă porți pe brațe sus.
Lângă mine ești mereu,
Fiule de Dumnezeu.

Nimeni din această lume,
Indiferent de nume,
Nu mă poate ajuta,
Oricât ar încerca.

Este doar un nume dat
Ca să fiu răscumpărat.
El are putere-n toate,
Peste viață, peste moarte.

Doar la El țintă privesc,
Prin El eu mă întăresc.
Neîncetat este cu mine,
Nu mă face de rușine.

În necaz și-n încercare,
Îmi dă putere și alinare,
Veghează asupra mea
Sunt sub ocrotirea Sa.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 308
  • Export PDF: 2
Opțiuni
Neemia 9:17 n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit