Tine-ma de mana
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: picuri din lumina  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de fidelitate in 15/04/2008
Referințe
TINE-MA DE MANA


Ochii Tăi, Doamne ţine-i asupra mea,
Urechile Tale, deschise la rugăciunea mea.
Ascultă Te rog, cererea ce-o-nalţ umilă,
Păstrează-mă veşnic, sub a Ta lumină.

De-a păcatului lepră, mă curăţeşte,
În harul iubirii, Te rog mă sfinţeşte.
De se va-ntâmpla, să mai păcătuiesc,
În ceea ce fac sau în ceea ce vorbesc,

Nu mă osândi, ai milă Isuse, mă iartă,
În braţele îndurării Tale, mă poartă.
Mă lupt Doamne, cât îmi stă-n putere,
Ajută-mă, să-mi supun Ţie, a mea vrere.

Când vrea vrăjmaşul să lovească în mine,
Să dea lovituri grele, gemete şi suspine.
Ascultă strigătul meu şi Te rog răspunde,
Să n-aibă putere, în adânc să mă scufunde.

Arată-mi lumina Ta şi mă-nţelepţeşte,
Ogorul inimii mele îl desţeleneşte,
Să-ncolţească Cuvântul în inima mea,
Să rodească ne-ncetat neprihănirea în ea.

Îndepărtează-mi paşii, de la ce e păcat,
Să n-ajung din drumul Tău, să m-abat,
După Cuvântul Tău arată-ţi bunătatea,
Şi dă minţii mele prin har, sănătatea.

Învaţă-mă să ştiu umbla-neprihănire,
Şi mustră-mă blând, cu multă iubire.
Păstrează-n mine un cugetul curată,
În tot adevărul să-ţi fiu, Ție dedicată.

Să nu ajung pierdută, un suflet stinger,
Ţine-mă de mână, până mă duci în cer,
Fereşte-mă ca şi o mamă bună, de rău,
Mă bazez Doamne, pe numele Tău.
Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2738
  • Export PDF: 5
Opțiuni