Cântări uitate de demult
îți vine câte una
și-nvie ce-ți credeai trecut
și mort pe totdeauna.

Câte-un cuvânt știut cândva
învie dintr-o dată,
și inima până-n străfund
ți-o răscolește toată.

Erai copil, cu mama ta
și ea cânta cu tine,
cântarea ei, cântarea ta
știută-atât de bine...

Dar mama ta s-a dus - și-apoi
te-ai dus și tu în lume...
s-au dus și sfintele cântări
de nici le știi de nume.

Dar iată azi îți vin din nou,
și poate că-n vreuna
'ți-nvie iarăși ce-ți credeai
uitat pe totdeauna...

O, de-ai putea să te pătrunzi
de-o dulce amintire
și la Hristos, cu mama ta
să-ntorci spre mântuire...