E plânsul meu Isuse, acela ce-l auzi
în ceasul trist de seară când florile se strâng,
când mâinile-s întinse și ochii mei sunt uzi...
Isuse, pentru vina iubirii mele plâng.

E glasul meu Isuse, acela ce-l asculți
înveșmântat în jale prin negrul nopții ceas;
Isuse, de durerea de frații mei cei smulți
de vânturi rătăcite, mi-acest amarnic glas.

E focul meu Isuse, acela care-l simți
în clipa sărutării picioarelor din cui,
în arderea acelor ascunse suferinți
pe care mi le-acopăr de gura nimănui.

E darul meu Isuse, acela ce Ți-e dat
fricos pe cel mai tainic și ultim colț de-altar,
e copt în plâns fierbinte, e-n foc amar sărat
să-mi poți ierta iubirea când se re-ntoarce iar.

Isuse, nu-Ți retrage piciorul când îl țin,
Isuse, nu-Ți întoarce privirea când mă vezi,
Isuse, nu-Ți închide iertarea Ta când vin
Isus, - doar data asta Te rog să mă mai crezi!