Izvoarele Luminii țâșnesc în nesfârșit
din Taina lor Eternă cu-mprospătat belșug
și-mprăștie prin Spații șuvoi necontenit
ca undele de flăcări nemistuitul Rug.

Spre fiecare clipă, spre fiecare loc,
spre fiecare sete, spre fiecare ins
li se revarsă-ntruna șuvoaiele de foc
cu undele-ndulcirii de cântec necuprins.

Când clipa este trează și locul e deschis
și setea e arzândă și gândul e senin,
un susur dulce curge cu sunete de vis
în vaduri revărsate Fiorul cel Divin.

Dar când clipita doarme și locul e uscat
și setea-i obosită și gândul stă greoi,
curg undele divine cu fluviu nesecat
dar nimeni nu se-adapă din marele Șuvoi.

Deschide-te-n spre Soare tu, suflete trezit,
cuprinde-i tot șuvoiul de taine și lumini
și fă-le-n tine lacrimi și cântec strălucit
nemarginile lumii cu ele să-nsenini.