O vreme potrivită
Autor: Cristian Radu  |  Album: Evanghelizare  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de CristianRadu in 29/03/2024

O prietenie scumpă -
Precum îi aurul, puternic încercat.
Precum îi Sfânta apă,
Salvându-te de veșnicul păcat,
Prin care diavolul te-a ‘nduplecat…

O dragoste aprinsă -
Precum în cer așa și pe pământ.
În Golgota pe cruce, moartea îi învinsă…
Salvându-te, în Sfântul legământ,
Prin împlinirea, puternicului Său Cuvânt.

Totu’ îi doar deșărtăciune -
În viața această, o goană după vânt…
Dar mai de preț îi Sfânta înțelepciune,
Ce-o dobândești, doar prin rugăciune
Cât timp trăiești, pe-acest pământ…

O vreme trecătoare -
Precum mlădițele, din pomii roditori,
Dar stând aproape, de ape curgătoare
Fi vom împreună, a Împărăției primitori,
Plecând de pe pământ, de printre muritori…

O falsă învățătură -
S-a strecurat și astăzi, printre noi…
Iar cei mai mulți se alătură
Acestei erezii, ‘ntorcându-se-n noroi,
Creându-și astfel, o aspră judecată-n ziua de apoi…

Dragostea se arată -
Nu doar în ce putem vorbii…
Ba chiar în fapte, și-n gândirea noast’ curată,
Ce zilnic ne va întării,
Primind cununa Sfântă, cununa așteptată!

O nevastă bună -
Găsita-i fericirea, un har din Dumnezeu!
Te va ferii de lume, de furtună,
îți va rămâne aproape, în drumul vieții și la greu!
Pășind ‘preună, spre veșnicia, Sfântului trofeu!

O vreme potrivită -
Și tot ce este, a mai fost…
De-ai să aștepți, și-ai să rămâi smerită…
În rugăciune și în post,
Vei dobândi prin Domnul, un viitor și-un rost!

Amin
Rugați-vă pentru viitorul soț sau soție, și nu stârniți dragostea, nu te grăbii în a alege doar după pofta inimii tale, ci așteaptă răspunsul lui Dumnezeu, el știe și cunoaște cel mai bine ascunsul inimii tale !


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 132
Opțiuni