Pe cărarea...


Pe-o cărare cu suspine
Dorul meu urcă spre Tine
Să Te roage să cobori
Ca moartea să o omori

Așteptăm smeriți cei mulți
Să ne paști Iisus pe munți
Turma care bine-o știi
Te așteaptă cu făclii

Moartea nu stă în Lumină
Sau cântec de voie bună
Pândește de mai mulți ani
Mai ales pe cei cu bani.

Și acunsă printre spini
Îi lovește pe păgâni
Pustiește câte-un lat
Cu rânjetu-i blestemat

Cu tăișul unei coase
Taina vieții o descoase
Și cotrobăie prin case
Lăsând mormane de oase

Temurăm de frica ei
Când dau mugurii de tei
Și când toamna frunze cad
Pe a Crișurilor vad.

Oamenii se tot răresc
Nu se mai căsătoresc
Tot mai rar copii-ngrijesc
Cu așa natalitate
Nu ajungem prea departe

DUMNEZEU știe de ce
Toamna-și lasă frunzele
Ruginii să zboare-n vânt
Și să cadă la pământ

Galbeni cad și oamenii când
Iarna pleacă în curând
Și când frunzele de nuc
Sunt brumate și se duc

Atunci toți bătrânii singuri
Mai înghit două trei linguri
Se-ngălbenesc singuri cuc
Ca și frunzele se duc.

Amintirea li se șterge
Ne-având în nimic nădejde
Sunt flămânzi și însetați
De ani mulți împovărați

Nu mai au nici o speranță
Pleacă-ntr-o neagră vacanță
Pri valea morții umblând
Vom pleca și noi curând.

Pe cărarea cu suspine
Gându-mi urcă sus la Tine
Ție-ți dau și duhul meu
Atotputernic DUMNEZEU

Moldovan Pavel
28.03. 2024.