17-Curajosul n-are voie

Curajosul n-are voie
Să se plângă niciodată,
Cât de greu i-ar fi necazul
Și de-apăsător talazul,
Viața cât de încercată,
Să știe care-n cer un Tată.

Chiar când inima-i zdrobită,
Gura lui, răbdând, să tacă.
Dacă cel mai tare plânge
Și inima în piept și-o frânge,
Atunci slabul ce să facă?
Care cale s-o aleagă?

Îndrăzneala și curajul
Vor începe-n cel cuminte,
Să-i aducă mângâiere
Cu-nțeleapta prevedere:
Nu sări, ci vezi ‘nainte,
Nu fi ca cel fără de minte.

Cel ce știe să învingă
Nu atacă el ‘nainte,
Ci se pregătește bine
Să se apere de-oricine,
Așteptând cât mai cuminte
Ca să poată să-l înfrunte.

Că acela care-atacă
Nu gândește chiar la toate.
Dar acela care-așteaptă
Are avantaj în luptă.
Liniștit, mai bine poate
Să se apere, să scape.
Amin.
(Marți, 4 august 2020)