17-Doar de-un om să te-ngrozești

Doar de-un om să te-ngrozești
Când începi a n-asculta
De tine, când te privești,
Poate nu te recunoști.
Dar nimeni nu-ți face-așa
Ce-ți faci tu cu inima cea rea.

Nu-i mormânt adânc pe lume
Ca acela care-n jale
Omul și-a-ngropat credința
Cu nădejdea și speranța
Ce-l mai întăreau pe cale
Și iubirea vieții sale.

Căci din orișice morminte
Toate-odată or să-nvie.
Dar acestea, când se-ngroapă,
Ce izvor te mai adapă?
Îngropate-s pe vecie
Și nu mai este bucurie.

Omul rău și ticălos
Este mai primejdios
Ca un tigru fioros
Sau un șarpe veninos.
Toate le vede pe dos.
Nu-i smerit și nu-i milos.

Deci de te ferești de fiare
Oriunde ai de umblat
Și te temi de dinți sau gheare
Să nu-ți iasă în cărare,
Fugi de omul blestemat
Că e rău și e turbat.

Numai cel născut din nou,
Prin credință din Duh Sfânt,
Transmite-un altfel de ecou
Că este-al cerului erou,
Lumină și sare pe pământ,
Credincios, smerit și blând.
Amin.
(Vineri, 8 mai 2020)