Vindecarea fratelui Gabor
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Poeziile Îndurării  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Tecarte in 13/03/2024
Vindecarea fratelui Gabor

Un caz care a uimit
Nespus lumea medicală,
Un caz cu totul deosebit,
Un caz ce nu e de dorit,
Un caz grozav de boală.

Căzut într-un bazin
Cu multă apă clocotită,
Omul a-ndurat un chin.
Dar e salvat de Cel Divin
Din soda caustică.

Ridicat printr-o minune
Din gheara rece-a morții,
De la trei metri adâncime,
Făr’ a lăsa nimeni urme,
Dar s-au uimit cu toții.

Fără carne pe picioare,
Osul i-a rămas golit.
Nu se pierde-n disperare,
Crede-n Dumnezeul mare
Care l-a-ntărit și izbăvit.

De cazul lui a fost mișcat
Chiar ministrul sănătății.
Doctorii grozav s-au mirat.
De-acest caz mulți au aflat,
Și nu puțini aveau emoții.

Comuniștii doreau camuflat
Acest mare miracol divin.
Vestea a mers în lung și lat,
Cazul n-a putut rămâne voalat:
Era un supranatural destin.

Știința nu avea explicații,
Era în fapt depășită.
Cazul era sub atenții
A multora cu funcții
Și lumea era uimită.

Născut la Sâncrai în Ardeal,
De copil Domnu-i vorbește,
Colegii-i spuneau „visătorul”,
Dar l-a confirmat viitorul,
Că Dumnezeu nu greșește.

S-a căsătorit la Oradea,
Și-au fost botezați împreună.
În Domnul din suflet credea,
Cu viața lui curată dovedea
Și-n vreme de cruntă furtună.

Cu doi ani înainte i s-a spus
Că va trece prin ceva deosebit.
A auzit vocea divină de sus,
El că-i ceva bun a presupus,
Nu știa că va avea de suferit.

Mai târziu Domnul i-a vorbit
De-o nenorocire de moarte
Și atunci el; a chibzuit
Că firul vieți-i spre sfârșit,
Să-și pună-n rânduială toate.

Soția lui s-a întristat,
Aveau trei copii minori.
Nu-i chiar lucru de-apucat
Ca să rămâi fără bărbat.
Grea e viața uneori.

Și-a achitat apartamentul,
A cumpărat de toate-n casă.
Îl încerca greu sentimentul
C-ar vrea asta Preaînaltul.
Și multe gânduri îl apasă.

Cu opt luni mai înainte,
Iar s-a repetat avertizarea.
Din nou, aceleași cuvinte,
Ca el să țină bine minte
Că-i aproape încercarea.

A fost detașat la Arad
La combinatul chimic.
Avea un alt camarad,
Fără avansare în grad,
Nu era deosebit nimic.

Cu o lună mai înainte
Și-a cerut concediul.
Să aibă lejere momente
La rude și-al său părinte,
Să mai schimbe aerul.

În dimineața cea mai grea,
După ce s-a rugat o oră,
Aude din nou vestirea
C-a sosit nenorocirea
Și el atunci se înfioară.

Se grăbește să-și predea
Cât mai grabnic gestiunea.
S-ajungă acasă el dorea,
Să fie-mpreună cu soția sa,
Făr’ să-nțeleagă ce-l aștepta.

Dar în graba mare a alunecat
Într-un bazin cu apă clocotită.
Pe zăpada mare, el a derapat,
Groaznică durere-a îndurat,
Fiindcă era cu sodă caustică.

Apa i-a ajuns până la mijloc,
Își simțea picioarele arzând.
Era în cel mai groaznic foc,
Nu era vreo scăpare deloc
Nici cine să-l audă urlând.

Atunci a strigat la Domnul
Și o mână l-a ridicat în sus.
Trei metri adânc era bazinul
Dar s-a-ndurat de el Divinul,
Pe marginea gropii l-a pus.

S-a târât atunci prin zăpadă
Așa cum putea, manual,
Așteptând ca colegii să-l vadă,
Spre el grăbiți să se repeadă,
Să-l ducă în grabă la spital.

Domnul din groapă l-a scos
Și-a înțeles că nu va muri.
Când i-au dat pantalonii jos,
A căzut carnea până la os,
Dar totuși știa că va trăi.

Tibia, peroneul erau descoperite.
Medicii i-au dat șanse câteva ore;
Dar zilele-s de Domnul rânduite,
Nici de nenorocire nu-s oprite
Că Dumnezeu e sfânt și mare.

Au refuzat să-i dea și apă,
Ca să nu-i prelungească agonia.
Dar Dumnezeu pe-ai săi îi scapă
Și-n locuri fără apă îi adapă
Că e Stăpân pe toată veșnicia.

Avea arsuri de gradul doi și trei.
L-au întrebat dacă are copii.
Când au auzit că-s trei mititei
I-au zis: mai bine de nu-i aveai,
O să rămână orfani, săracii de ei.

La scurt timp, a intrat în comă
Și-a pierdut de tot cunoștința,
Dar Dumnezeu era la cârmă.
Au pus deasupra lui o ramă
Și cu un cearșaf îi era căsuța.

A petrecut opt luni la reanimare,
Fără a putea ca să vorbească,
Dar trăia, era minune mare
Și pentru medici o mare mirare.
Doar cu lingurița să-l hrănească.

Șira spinării avea celulită invadantă,
Și plămânii bronhopneumonie.
Scuipa mult sânge câteodată,
Dar nu a renunțat la luptă,
Deși a ajuns la septicemie.

Complicații ce ar fi dus la moarte,
Dar el se încăpățâna să trăiască.
Era un caz cu totul aparte
Chiar ministrul de la sănătate
A ajuns de el să se îngrijească.

I-a procurat leacuri din străinătate
Și mereu se interesa de cazul lui.
Unii se mirau că-i întreg la minte
După așa chinuri mari suferite.
Lângă el stătea îngerul Domnului.

A trecut și prin moarte clinică
Și l-au deconectat de la aparate.
Dar misiunea lui nu era gata încă,
Domnul a vrut să-l readucă,
Ca să ne spună acestea toate.

Când a fost declarat mort,
El vedea ce se petrece în salon.
Părăsise doar puțin al lui cort,
Lăsându-și corpul acesta inert
Și stând într-un colț de planton.

Când reveni din această ieșire,
Le-a povestit totul cu detalii
Despre a aparatelor oprire,
Lăsând toți medici-n uimire
Și multe conștiințe răscoli.

În acele momente și-a văzut
Tot filmul vieții personale,
Tot ceea ce-n viață a făcut
I-a trecut prin față-ntr-un minut,
Își vedea toate faptele reale.

În timpul cât a stat în spital,
Văzu o sută de oameni murind,
Ce nu aveau sfântul ideal,
N-aveau nădejde că-n final,
Vor fi la masă cu Isus cinând.

Erau foarte îngroziți de moarte,
Cu greu puteau să-i treacă pragul.
Unii mărturisindu-și grele fapte
Erau apăsați cumplit de toate
Cum i-ar apăsa greu tăvălugul.

Un an și jumătate l-a hrănit soția,
Și patru ani întregi a stat la pat,
Dar nu i-a pierit din suflet bucuria,
Crezând că pentru toată veșnicia
Este-al Domnului răscumpărat.

Pe oase i-a apărut din nou carne,
După patru ani a apărut și păr.
Lumea medicală vedea o minune;
Erau depășiți acum în rațiune
Și faptic vedeau că-i chiar adevăr.

Totuși ultima rană s-a-nchis
După șaptesprezece ani trecuți.
Acum totul pare c-a fost vis,
Un drum cu durere descris
Și-o prea mare uimire la mulți.

A fost vizitat de mulți curioși
Veniți și din alte țări străine,
Și sprijinit de cei credincioși.
L-au ajutat cu dragoste, miloși
Cei ce au fost gata de a face bine.

Securitatea voia să-i închidă ușa,
Să nu mai vină nimeni la el.
Telefonul i-l asculta „tovarășa”
Și mereu căutau a-l înfricoșa,
Dar el nu a cedat în niciun fel.

Comuniștii-l credeau în legătură
Cu alte planete, cu extratereștri.
El era smerit lângă Scriptură,
Nu avea o aleasă învățătură,
Dar sigur avea simțiri cerești.

Despre el s-a scris în Occident
În unele reviste de specialitate.
Enigma era pentru toți cu accent,
Fiindcă lipsea logicul argument
Ce nu-l găseau capuri luminate.

Cazul a fost și la procuratură,
Bănuiau c-a fost în groapă aruncat.
Dar deloc dovezi nu avură,
Nu era nici o urmă-n natură
Și-astfel dosarul a fost clasat.

A fost trecut prin grea încercare,
A rămas fericit până la sfârșit.
Să ne cercetăm astăzi fiecare,
Să nu cârtim cumva pe cărare,
Să fim credincioși cu duhul smerit.
Amin.
(Joi, 4 noiembrie 2021)
Mărturie din Lumina Vechilor Cărări
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 156
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni