În unire stă puterea
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la căsnicie la copii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Tecarte in 16/02/2024
15 - În unire stă puterea

În unire stă puterea,
Și pierzarea-n dezbinare,
Cine strică unitatea
Îi lipsește bunătatea,
Face crima cea mai mare:
E un lup în adunare.

Nu privi la frumusețe,
Ci la minte – dacă vrei,
Ajutor în căsnicie,
Sprijin pentru veșnicie
Și nu pacoste să-ți iei,
Biblia-ți fie temei.

Că frumusețea i se duce,
Însă pacostea rămâne.
Te cicălește-n fiecare dimineață.
Ea mai mult mănâncă viață
Decât bani și decât pâine.
Și-atunci greu o duci, creștine.

Frumusețea fără minte
E ca floarea pe gunoi,
Cu puțin folos ’nainte,
Ține asta bine minte!
Dar cu mult necaz apoi,
Te-alegi cu-n miros greoi.

Toți aleargă după bani,
Dar nu-i aduce barza-n cioc.
După minte, doi sărmani
Ce-s îngreunați de ani.
Toți s-ar da după noroc,
După minte mai deloc.

Până nu iei șaua iepei,
Rana nu i-o vezi pe spate,
Pân-o inimă nu-ți spune,
Nu știi greul ce-i pe lume
Nu știi greul l-al tău frate,
Nu-i știi povara din spate.

Via o cunoști pe roadă,
Boul îl cunoști la plug.
Un prieten și-o soție
Nu-i cunoști la bucurie,
Ci numai în același jug,
Dacă trag și nu împung.
Amin.
(Sâmbătă, 26 decembrie 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 224
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni