.
Lumina blândă

Curgeau lacrimi amare... pline de durere,
În negrul chin... al frământărilor mele.
Când... nu cunoșteam Soarele Sfânt,
Îmi purtam al temniței mele mormânt.

Sufletu-mi chinuit... spre lumină tânjea.
Inima spre eternitate... să zboare voia.
Eternul Domn... cu milă adâncă privea,
Rupea lanțul păcatului, ce mă strângea.

Am văzut Luceafărul... zdrobit de suferinţă.
Și șarpele viclean... zdrobit de o vie credinţă
Zguduit... era din temelie... întreg infernul,
Sub lacrima limpede... ce-o prelingea cerul.

Pe drumul spre veşnicii pentru omul nou născut
Cu sângele Lui Sfânt... Mielul spăla tăcut
Păcatul meu... revărsând blânda lumină...
Creștea credinţa... în flacăra boltei, senină.
Amin!