Așteptând al meu Iubit !
Autor: Elena Sufletel  |  Album: Cu Domnul  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Sheila-Ceci in 28/12/2023
Așteptând al meu iubit
Uneori chiar suspinând
Ce frumos mai sunt gătită
Cu podoabe sfinte împodobită

Stau și tânjesc după El
După al meu Emanuel
Să vină ziua cea măreață
Când ne vom privi în față

Atâtea am să ii spun,
Dar până vine mă supun,
Cuminte stau și in veghere
Spre cer îndrept a mea vedere,

Mă mistuie un mare dor,
Și mă pregătesc cu spor,
In toate să îi fiu plăcută,
Mă îmbrac cu răbdare multă.

El știe, că e așteptat,
Caci sufletul îmi e curat,
Mă culc, adorm și mă deștept,
Și aștept ca să mă ia la piept,

Și chiar dacă, va zăbovi,
Tot mai mult mă voi smeri,
Sfântă să fiu și curată,
Fără zbârcitură, fără pată. .

Căci asta e in așteptare,
Până Mirele apare,
Candela o păstrez aprinsă,
Cu iubire e cuprinsă,

Nu o las ca să se atingă,
Până Mirele o să ajungă,
Ca apoi să-i deschid ușa
Și cu El să pot cina,
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 221
Opțiuni