Dragul meu, ia seama
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la milă la dărnicie  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Tecarte in 20/12/2023
13-Dragul meu, ia seamă

Dragul meu, ia seamă
La sfatu-acesta spre știință:
Pune mâna și ajută
Făr’ s-aștepți o plată
Orișiunde ai putință
Și să o faci cu credință.

Cu-ajutorul grabnic dat,
Dintr-o dragoste curată,
Tu îndoit ai ajutat,
Pe sărac fără de plată
El te-a binecuvântat.
Și Dumnezeu îți dă răsplată.

Dacă vrei s-ajuți un suflet,
Dacă vrei să faci un bine
Fii pe fază ca și un atlet,
Darul tău fie complet.
Orișicând găsești la cine
Se mai poate face-un bine.

Sunt atâtea guri flămânde
Ce colindă uși străine.
Sunt atâtea mâini întinse
Și-atâtea doruri aprinse,
Rugătoare către tine,
Unde poți să faci un bine.

Sunt atâtea răni ce-așteaptă
Mâna care să le-aline
Și câți cu lacrimi se luptă
În lumea aceasta coruptă,
Ce se strâng în lungi suspine,
Iar tu ești sănătos și bine.

Suflete, atât de mulți-s
În dureri nespuse, pline!
Mulți îți cer și mulți așteaptă
O inimă bună-nțeleaptă.
Câți în jur, pe lângă tine,
Vor ajutor și n-are cine!

Doamne vreau să fiu acela
Gata pentru-a face bine!
Luminează-mi Tu candela
Ca să-mi văd bine parcela
Ce-ai rânduit-o pentru mine
S-o pot lucra cum se cuvine!
Amin.
(Vineri, 24 aprilie 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 245
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni