O predică buna!

Era o dată un om din lume
Ce devenise credincios
Tot mergând la adunare
Găsise si el pe Hristos

Si adunarea-i fuse casă
Un timp îndelungat
Dar pe la sfârsitul vietii
De casa sfântă s-a lăsat

Atuncea pastorul văzu
Că a lui lipsă îl apasă
Se hotărâ si chiar făcu
O vizita la el acasă

Sedeau tăcuti lângă cămin
Si-si beau ceaiu'-mpreună
Când pastorul se aplecă
Si alesese un cărbune

Îl scoase afară din cămin
Si-l puse într-un loc ferit
Când se uitară după un timp
Cărbunele s-a fost răcit

Într-un târziu se aplecă
Si ridicându-se pe loc
Luă cărbunele ce s-a răcit
Si-l aruncă din nou în foc

Atunci, cărbunele cel stins
Ce fuse aruncat la loc
Începu să strălucească
Si se aprinse iar în foc

Multumesc iubite frate
Ca ai venit cu min' să stai
Ne vom vedea, si-ti multumesc
Pentru predică si ceai. Amin!